Am. am

Am aruncat haina încrederii și

am luat pe mine haina independenței.

Am tăiat brățarele iubirii și

am întins brațele spre munți.

Am îndepărtat ochii din privirea ta și

am întors capul spre văzduh.

Am dat la schimb gustul tău cu

savoarea izvoarelor, afinelor și ienupărului.

Am întors pașii venind înspre tine câtre

poteci tăcute și însorite.

Am renunțat la cascadele râsului tău

în favoarea jianele păsărilor.

Am negoțat atingerea ta cu

adierea vântului printre brazi.

Am renunțat la amintirea ta și

pădurea a început să cânte a tine.

Despre abuz – De ce trebe să înțelegem ce este

Prima echipa pe care o creezi este cea cu tine însuți prin uniunea conștiinței, gândirii și inimii iar a două este ceea cu celălalt. Aceea este creată mai întâi din dorința de a fi împreună, este mijlocită prin construirea unui limbaj comun destins, neforțat, netensionat, este ranforsată prin păstrarea motivației de a rămăne împreună și exercitată prin arhetipul final de a păși drumul împreună.

– Faoro Deborah

Continue reading “Despre abuz – De ce trebe să înțelegem ce este”

Buna seara domn drag,

Mai ții minte când mi-ai cumpărat viața?

Mi-ai dat pe ea un munte și un grăunte de nisip. Trebuie să ții minte. A fost acuma aproape un an, de ziua mea. Nu te-ai târguit. Ai luat-o chiar dacă era în anotimpul ei cel mai înverșunat: o bătea grindina și o scuturau rafalele de vânt. Nu stăteau frunzele pe copaci și apele se învolburau. Ai luat-o și mi-ai mulțumit. Ai spus: mulțumesc că ai trăit-o! Și cu ea te-ai dus!

Mi-am luat acum alta viață. N-am vrut să mă grăbesc. Am vrut să fie plăcută, să nu mă-ncurce cu lucruri care să rănească. Am fost la târgul de vieți și am ochit una care părea a fi mai lejeră. Am probat-o. Era ca o rochie de vară. Mi-am zis, hai sa vedem ce iese. Asta măcar nu mi-i grea de purtat, nu mă deranjează la mers. Nu mi-i nici prea strâmtă, nici prea largă. Nici prea colorată, da’ nici neagră. Nici albă, da’ nici gri. Îi! Și atât. Am dat pe ea un munte și un grăunte de nisip!

Domn drag,

mi-i inima arsă. O văd acum, sub rochia asta subțire de vară. Uneori vreau să o acopăr, să nu se îmbolnăvească și mai mult, acoperită doar cu rochia asta de vară.

Domn drag,

Nu-ți scriu ca să-mi iei și viața asta.

Oricâte vieți mi-ai cumpăra, inima, totuși, nu mi-o poți lua. Ea rămâne cu mine, oricâte vieți aș schimba. Domn drag, inima încă mi-i arsă și ma uit la ea… e cam subțire îmbrăcată și nu știu ce să-i fac!

Am scris pe porți, pe străzi și trotuare.

Am scris pe cer, pe stele și felinare

și-am scris pe vânt și ploaie,

Pe zăpezi și noroaie.

Treceau oamenii grâbiți,

Țineau umbrele și purtau pălării.

Nimeni niciodată nu s-a oprit

Niciun surăs nu au dăruit.

La ce bun atâta scris?

Am aruncat cuvântul

și m-am apucat de zămbit.

Lacrima vântului, a soarelui floare

Am strigat vântului: “iertare!”

Vântul a bătut, ecoul a răspuns: “iertare!”

Am strigat vântului: “mă doare…”

Vântul a tăcut, ecoul a răspuns: “mă doare…”

I-am plâns vântului inima și ochii

Vântul impraștiind norii a descoperit soarele

“Mă doare…” i-am spus soarelui, “iertare!”

Lacrima din ochi căzu pe pământ și se făcu floare.

I-am spus

I-am spus vântului, tată și pământului, mamă.

I-am spus pădurii, frate și râului, maestru.

I-am spus soarelui, călăuză și lunii, protector.

I-am spus muntelui, prieten și focului, fiu.

Când a apărut Omul, i-am spus fiu, prieten, protector, călăuză, maestru, frate, mamă, tată, Eu.

– DH

Nu vreau.

Nu vreau să mă gândesc la tine,

Cum ți-ar fi zburat părul pe calul tău alb;

Nici cum ți-ar fi cântat răsul

Ecou prin păduri de stejar.

Nu vreau să mă gândesc la mâna ta

Prin părul meu alb și nici la vorba ta,

Mierea sufletului meu – acuma distant –

Căci gândul, conștiința că nu vei fi real,

Mână în mână mea, îmi pustiește inima.

Ai venit, ai plecat – Te am simțit, te simt.

Copilul meu drag ?! Ecoul unui răspuns ce nu am.

 

 

Bună seara domn drag, nu vrei să cumperi o viața? Valorează cât un munte și cât un grăunte de nisip, dacă înțelegi ce îți zic. Are în ea lacrimi însăngerate și râsete curgătoare. Chiar azi împlinește 28 de ani și are în ea experiențe cât una de 50. O vând chiar acuma când începe ea să fie mai bună. O vând cu împăcare. O vrei?
Astăzi am fost pe la târg și se vindea o viața nouă, nu este scumpă dar mai întâi trebuie să o dau pe asta… Așa că…o vrei? Ți-o dau pe-un munte și un grăunte de nisip. Pe cealaltă trebuie să o plătesc cu o moarte. Așa că…domn drag, nu vrei să cumperi o viața?

Blog at WordPress.com.

Up ↑